Grădina zoologică din Brașov, redeschisă publicului după doi ani

Grădina zoologică din Brașov, redeschisă publicului după doi ani
Publicat: 06/10/2014, 17:55
Actualizat: 06/10/2014, 17:58

Grădina zoologică din cartierul brașovean Noua a fost închisă în iunie 2012, pentru realizarea de lucrări de reamenajare și extindere în valoare totală de peste 31 de milioane de lei, din care 22 de milioane de lei finanțare de la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, iar restul, 8,8 milioane de lei, de la bugetul local.

Lucrările de extindere și modernizare au fost făcute în cadrul Programului „Implementarea și realizarea proiectelor de investiții în vederea atingerii standardelor necesare autorizării grădinilor zoologice”.

„Mă bucur că în sfârșit am reușit să finalizăm acest proiect început în urmă cu patru ani și care nu a fost deloc ușor. Redeschidem astăzi (n.r. – luni) Grădina Zoologică Brașov, dar vor urma și alte etape în modernizarea acestui obiectiv. Am finalizat proiectul derulat împreună cu Ministerul Mediului, însă mai trebuie să dotăm planetariul cu aparatură, mai sunt lucruri de făcut în următoarea perioadă în interiorul clădirii pentru păsări exotice și reptile, trebuie să aducem mai multe animale, și toate acestea se vor derula în viitor. Este un proiect important atât pentru noi, cât și pentru brașoveni și turiști, pentru că vorbim în primul rând de o schimbare de concept, de la o simplă grădină zoologică unde poți vedea niște animale, la un spațiu de agrement și instruire”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru.

El a mai spus că aceasta este „cea mai modernă grădină zoologică din România și va deveni și cea mai vizitată grădină zoologică din România”.

„Ne-am propus să atragem foarte mulți copii, iar cu dotările pe care le avem și pe care le vom mai avea, ei pot să petreacă aici chiar și o zi întreagă, împreună cu părinții sau cu colegii de clasă și profesorii”, a precizat Scripcaru.

Săptămâna aceasta, copiii au acces gratuit la grădina zoologică.

Lucrările de reamenajare au început în 4 noiembrie 2010, Grădina Zoologică din Brașov fiind extinsă de la o suprafață de patru hectare la zece hectare.

De asemenea, au fost amenajate o bucătărie furajeră (construcție ce are ca scop prelucrarea centralizată a hranei necesare fiecărei specii din grădina zoologică), un planetariu, un spital veterinar, birouri, o cofetărie și un spațiu de joacă supravegheat.

Totodată, au fost construite o „casă cu ocol” – o gospodărie cu curți interioare cu animale și păsări domestice (găini, rațe, curci, gâște, prepelițe, bibilici, iepuri, nutrii, oi și porci) – și un adăpost țarc pentru lei și tigri.

De altfel, toate spațiile pentru animale au fost modernizate și reamenajate.

Grădina zoologică poate fi vizitată din octombrie până în februarie, zilnic, între orele 9.00 și 18.00, iar în perioada martie-septembrie, între orele 9.00 și 20.00. Prețul unui bilet de intrare pentru adulți este 10 lei, iar pentru copii, elevi și studenți – 5 lei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
O sentință greșită a însemnat 43 de ani după gratii pentru o femeie din SUA
×